mi-am zis ca daca 2007 a fost anul carierei de nisip, anul 2008 sa fie unul cu un strop de rendezvous sau mai stiu eu ce, asa ca am purces si am dat curs datingului cu Semafor, asa-i porecla, bat-o vina … sau vinul
imi da telefon Semafor: nu am gasit strada, sunt undeva in fata la o biserica, Citroen, argintiu, etc … in traducere feminino-exagerata: biserica-caleasca-mire-rochie-inele, insa in traducere proprie: gaseste masina argintie, creste level (Oare Citroen e vreun indiciu relevant? Hmm, nu cred, argintiul trebuie sa fie indiciul principal, restul e deruta!).
Tzup-tzup pe strada – hmm, masina argintie, masina argintie. Depistez masina argintie – 5 puncte. In spatele parbrizului aburit – un nene … ahaaaa – 5 puncte. Mandra de simtul meu orientativ de care multi s-au indoit, ajung la masina – 1 pct, o deschid – 1 pct, intru – 1 pct, ma asez – 1 pct, imi arunc parul blond intr-o parte si ma uit fermecator – 100 pct, in ochii … unui necunoscut – 0 pct = retard dead. Intreb, blocata pe intrebare: Semafor? Imi zambeste negativ. Draci, nu din nou. Ies grabita din masina, scuze, scuuuuze, ma intorc, scuuuuuuuuuuze, am gresit, v-am confundat, imi cer scuze. Tipul, revenit din uimirea invadarii propriului spatiu de catre o nebuna care cauta semafoare la el in masina, zambeste dulce si ma intreaba suav-amuzat: Astepti pe altcineva? Deci, revenire in forta, 1000 pct la varianta demo.
totul a pornit de la cantina … invartind fara chef mancarea in farfurie si ascultand oarecum plictisita n-comentariile celor doi parteneri de cantina, alex si coditza, legate de fundurile proletaritzelor infometate … scap furculitza si casc felinic ochii … cel mai sexy, tzantzosh, jucaush, yummmy fund masculin vazut vreodata se legana la 3 m in fata mea … Poponetz … incep sa torc de placere vizuala … colegii mei incep sa se tavaleasca de ras … cumva reusisem sa scap cateva epitete, gen tzantzosh si jucaush, pe care au avut grija sa mi le repete cinic de cate ori au avut ocazia
cam asa se intampla: un coleg poate sa faca iabadabaduuuuu-te drac, ce fund poa sa aibaaaa aiaaaaa, ptz-ptz-ptz, ce infipta-n … sta, ah ce-as … buf bufni-o putin, iar unei femei daca-i scapa un decent: “mamaaaa, ce fundulet tzantzosh si jucaus are alaaaa”, ramane in istoria firmei.
Culmea, saptamana trecuta, dupa ce am iesit de la metrou, l-am prins din urma pe Poponetz in 3 zile. Ultima oara n-am mai rezistat si m-am luat dupa el. Mersul hipnotic, privirea fixata acolo unde trebuie, respect distanta. La naiba, doi trecatori idioti tocmai s-au interpus minunatiei universale – bag zig-zag, depasire fortata pe dreapta-stanga. Poponetz intra in cladire – Zuza intra in cladire … Poponetz o ia la stanga si deschide usa – Zuza se impiedica de un ghiveci cu flori, o ia la stanga si deschide usa … Poponetz o ia de pe coridor la dreapta spre usa – Zuza accelereaza spre acea usa … Poponetz deschide usa si ii face loc Zuzei – Zuza franeaza brusc, prea tarziu, s-a bulucit ridicol pe usa … Poponetz zambeste strengareste si intreaba “Ma urmaresti cumva?” (voce sexy – sexy – sexy) – Zuza isi revine, chicoteste si tzopaie rusinata pe usa din spate.
Cuuuum dracuuu am putut sa …. iach …. revino-ti …. dar yummmy … nici un yummmy … stupid, stupid, stupid!!!!
Fisa de Poponetz: inalt, roscat (asta chiar e un roscat bun), alura englezeasca, comportament colonial, lejer imbracat, felinic in miscari, virilitate = ihaaa, corp = zeu … insa, aceste parti sunt secundare fata de fund = Big Bang
Umblam prin mail, stergand unele, altele si am zis ia sa vad care e primul meu mail trimis de pe adresa asta. Era un mail trimis Anei in al doilea an de facultate. Am murit de ras, putin adaptat il pun si pe blog:
Iubi-lubi, trebuie sa-ti relatez scurt pe doi ultima gogoneatza a mea in incercarea de a ma adapta lumii: mi-am cumparat frigider.
Acu o luna, noaptea pe la 12, Zuza ta era in pivnitza unei cladiri darapanate, cu trei barbatzi necunoscutzi, cu fete de banditi, la ales de frigidere (din 4 magaoaie, 3 erau congelatoare, dar eu inca nu eram hotarata ce frigider sa aleg … hmmmm). Intr-un colt stingher, asteptandu-si farasul cu jaratec, zacea un Capatob 2, motor rusesc, inchidere cu maner (genul ala in care se inchideau copiii si nu mai ieseau) – 1 milion de lei. Dupa o targuiala sublima in acele conditii stranii am scos un 600mii. Oricum, vanzatorul s-a indragostit de mine. Anyway, dupa o juma’ de ora de mers cu masina, Capatobul era la mine, la etajul 4, dupa ce a stors 2 oameni. Aici vine partea picanta – l-am pus in priza … mergea … dar scotea un zgomot de parca pusesem un elicopter in priza si nu o martzoaga de frigider. L-am poreclit Grigore … merita.
Dupa 4 saptamani de nopti nedormite, Grigore al meu a luat foc si a decedat incet intr-un nor de fum negru, imputzindu-mi camera verde. Laur, colegul care mai trece pe la noi pentru a ma inspecta ce mai am nou de mancare, mi-a zis cu repros ca am ignorat potentialul lui Grigore, care pe langa a fi frigider, era si cuptor, iar acesta s-a sinucis. Cate fitzeeeee!
Morala: am ceva din gena lu bunica-mea la targuit.
Altceva:
Acu’ o saptamana mi-am inchis cheia in camera, iar colega era acasa la Piatra, sunt bine, cheia a venit cu trenul de 14:10 de la Piatra, a doua zi, iar eu mi-am petrecut noaptea la o petrecere cu betie in pijamale la Ramona acasa.
Acu 5 zile mi-am ales lucrarea de licenta cu pomposul nume standard – Bazinul hidrografic Ozana – studiu fizico-geografic – tararrraaaa.
Acu 3 zile m-a agatzat un blond turmentat (dupa ce am iesit de la petrecerea de Halloween, unde am insotit-o pe Cris a noastra). O intreaga situatie de comedie pura: ma trezesc cu tipu langa mine in timp ce imi asteptam taxiul. Baiatu iesise dintr-un restaurant si ma intreaba unde gaseste si el sa bea un suc. I-am sugerat sa faca putin cale intoarsa. Dupa care, a decis brusc ca eu ii sunt simpatica si ca vrea sa ma insoteasca in timp ce alergam de nebuna dupa taxiul parcat. Dupa mai multe replici simpatice, el mi-a platit taxiul, eu i-am dat numarul gresit, iar soferul m-a invitat la o cafea … pe bune.
Peste doua zile vine X. I know, but I just can’t help it … chiar am incercat … si chiar reusisem sa ma concentrez pe cursul asta de ghizi si sa uit de el, daaaar mi-a dat telefon din Noua Zeelanda si mi-a spus iubita de vreo 2 ori si ca mai sunt 20 de zile pana vine si sa ne intalnim, iar cand el si-a luat ramas bun, i-am spus ca nu ar trebui sa ne mai intalnim si i-am inchis fara sa vreau in timp ce el mai balmajea ceva, iar acu n-o sa stiu niciodata ce-a vrut sa spuna.
Destul pe data asta. Sa-mi scrii despre ce mai faci pentru ca prea a fost asurzitoare tacerea asta a ta de pana acum. M-am mai intalnit cu chitz-chitz a noastra si ma inteleg foarte bine cu ea, chiar aveam nevoie de ea aici, in Bucuresti, sa vorbim si alea-alea. Pacat ca e super ocupata si cateodata e tare trista. Hai gata, as vrea sa te vad si sa te aud. Mi-e un dor nebun de tine cateodata. Te iubesc si te pup.
brrrr afara e frig, in casa e frig, mai frig decat frigul de afara sau e doar o impresie … oricum, mi-e frig sa ma uit pe geam, mi-e frig sa mananc, mi-e frig sa ies din pat, mi-e frig sa fac alea … le las pe maine
Diseara vine Ana de la Cluj si ne adunam la un vin fiert, deja simt aroma cuisoarelor, scortisoarei, piperului … un miam-miam oriental la caldurica caloriferelor Anei.
Ana cocheteaza cu statutul de veritabila colectionara de detergenti, perfecta aranjatoare de camari si o desavarsita curatatore de casa. Iar eu am devenit o nelipsita misionara in apartamentul ei, sambata seara, pentru a o convinge sa se reapuce de scris , sa-i reamintesc de talentul ei irosit din cauza unui nenorocit de trac, amestecat cu o mica scarba pentru vraistea, lumea, lipsa de directie din interiorul cenaclurilor si sezatorilor literare. Draga de ea.
Sper sa mai ajung sa-i spun si asta pana nu ne imbatam cu vinul ala fiert …
Oficial, eu stiam de mai demult, am intrat in jenanta categorie a persoanelor incurabil idioate. Pe de-o parte e bine sa ai certitudinea unei valori, a unei categorii, insa pe de alta parte, sa fii idiot incurabil, nu prea da bine.
De ce?
Ei bine, totul a inceput cu un mic conflict la birou. Femeile nu prea se au la birou, pot forma carduri barfitoare la cafeau de dimineata, prietenii legate cu timpul, insa sunt unele mai dracoase, care se considera deasupra sexului din care fac parte, comunicand excelent cu celalalt, barbatii, mai ales prin sunete gen: miau, miorlau, prrr, ihaaaaa.
Cu o asemenea femeie a trebuit sa ma inteleg eu asupra unui proiect. Ma duc la ea. Daca poti cumva, candva, pe undeva sa aia si aia si aia te rog, etc, etc. Nu. Eu vreau asa. Dar nu se poate asa pentru ca de aia de aia si de aia. Cum adica!!!!! Nu e posibil!!!!! Negativismul asta strigator la cer. Si mai multe chestii asezonate cu ridicari de voce, zbierate, inversunari, opintiri, batut de obraz, batut din picior, zbatut din ochi. Azi asa, maine asa, peste 2 saptamani asa.
Avand in vedere ca seful meu urgenta lucrarea si eu eram la mijloc, l-am trimis pe colegul meu sa discute cu ea. Si sa vezi magie. Ea miau, miorlau, prrrrr, ihaaaaa da cum sa nu se poata. Si se rezolva!!!!!!!!!!!!
Acum ajungem la oficializarea idioteniei mele.
Grabindu-ma in seara asta sa ajung undeva, agitata prin metrou, primesc telefon de la asistenta sefului, care imi da numarul lui, ca sa-l sun. Fuuuck…ce-am facut? Ies din metrou si-l sun, aud cu greu prin zgomot: speaker … este si x aici (superiorul ei)… spune cum s-a comportat y (colega misogina). Aaaaa, pai, nu e nimic, totul s-a rezolvat, e ok acum. Nu nu nu, spune cum s-a comportat pana acum. Aaaaaa, pai, adica, a fost un comportament mai dificil, a ridicat putin vocea, i-am explicat ca in acel format ceea ce vroia ea nu se putea, ea a refuzat sa inteleaga, insaaaaaaaa l-am trimis pe C. la ea, el fiind barbat, a reusit sa o imblanzeasca. Moment in care seful meu si-a luat grabit ramas bun si a inchis.
FUUUUUUUUUUUUUUUUCK!!!!!!!!! Cummm dracu am reusit sa zic asa ceva? Cum? Cum? Cum? Stiti, colegul meu, avand ciocanu maaare, a reusit sa o imblanzeasca, sa-i pileasca gherutzele, sa toarca, sa miaune si acum este ca o mielusea. Poftim dovada de management stralucit al departamentului pe care, prin nu stiu ce minune, il conduc – repartizarea scumpilor mei colegi in pozitii cheie, satisfacand personalul feminin agitat si isteric. Nu sefu, nu trebuie sa-mi multumiti. (asta asaaa ca o mica, posibila interpretare a idioteniei mele incurabile)
Urasc telefoanele si, mai nou, speakerele si situatiile de pus la zid si fastaceala mea perpetua cand vorbesc cu cineva oficial la telefon si spontaneitatea mea cretina in cele mai proaste momente si vreau sa beau ceva tare, acum, sa ma imbat, sa ajung cam ca in canticu ista:
Langa sediul nostru e un santier, pe santier sunt doua macarale, niste gramezi de ceva imprejmuite de un gard, un ocean de namol – unde dispar ocazional cateva capete de angajati – si vreo suta de natarai al caror vocabular este format 25% din papusha, printeso, fa. Acest vocabular este, in majoritatea diminetilor, directionat catre prezenta mea grabita pe langa santierul cu natarai, aruncandu-le la schimb cateva injuraturi zdravene de amazoana blonda tzopaind prin namol.
Intr-una din seri insa, tot acest schimb de banalitati dintre mine si natarai s-a diversificat. Termin programul, trec oceanul de namol fara sa dispar ca alti angajati, si ajung sa dau coltul gardului natarailor. Insa, un natarau era acolo, statea cu spatele si facea pipi. Luat prin surprindere, s-a intors cu tot cu chestie spre mine, varsandu-si naduful in continuare. Ofticata ca nu pot sa trec il mustruluiesc: Aici ti-ai gasit sa te pisi, ma? Mi-a replicat dur: Doar nu vrei sa ma pis pe tine! Ofticata si indignata, regretam ca nu disparusem mai devreme ca ceilalti angajati in oceanul cu namol: Pai, du-te si te pisa in ograda ta acolo si lasa-ma sa trec naibii odata! UUUfaaaaaa.
Apropo de natarai, cel mai tare a fost la Sulina, unde muncitorii de-acolo ti se adresau dupa denumiri locale: Scrumbiutzo, Calutza mea de mare, Sireno. Asa mai merge, simti ca esti in vacanta, ca nu mai esti o simpla Papusha din Bucuresti, ci Afrodita din Sulina.
toamna, aiurimea, uitucenia si alte alea de-ale spiritului distrat sunt la cote maxime
Trecand peste faptul ca acu cateva zile am mers cu umbrela uitata deschisa prin pasajul de la Unirea, deranjata de privirile suspecte ale confratilor mei de metrou, trec la partea picanta a aventurilor prin acel pasaj:
de vreo trei ori am intrat in bara compostoarelor de bilete de la metrou pentru ca, evident, am uitat sa compostez biletul … concentrata pe diverse teme importante (oare mi se ridica fusta? maamaa, ce tip dragut!!! cum poate sa poarte tipa aia chestia aia??? oare ce volum de apa si care o fi fost sursa ei in atmosfera la vremea Potopului?) mergeam inainte, pana ma impiedicam dur de ceva si mai dur de era sa ajung pe partea cealalta intr-un morman de haine si par blond … bara compostorului de bilete … hmmm … ce-i asta? cand l-au montat astia? ieri era tot aici? ce fac oamenii aia? de ce baga hartia aia acolo care face tzac, dupa care iese? … hmmm … bara lor metalica se misca!!!
Imi trebuie cam 10 secunde sa-mi pun toate aceste intrebari tampe pentru a-mi repune realitatea in functiune de la stadiul primitv al Ogu pana la stadiul postmodern al Meu. Daca nu merge asa se poate si cu ajutorul unui domn plin de consideratie si de spirit matinal de toamna umeda: “Don’soara, va simtit bine? Stiti, aici nu e cu senzori, biletul care il aveti in mana trebuie compostat in cutiuta aia metalica. Pe Pamant, lucrurile merg putin mai greu, dar ne descurcam”.
Eram in masina, mergeam spre Universitate, ma uitam pe sus, ca de obicei, la arhitectura, la balcoane si vad unul, un balcon splendid, un colt de rai verde cu plante gingase atarnand deasupra. Incantata, cobor privirea spre partea de jos, exterioara a balconului si vederea mi se ingretoseaza brusc de o pancarta mare, plina de Hemoroizi si Fisuri anale, atasata de balcon.
Nu stiu daca a inceput sa va streseze, ca de vazut sigur ati vazut, noua generatie de Hemoroizi, acei hemorizi mutanti, resuscitati publicitar, care au iesit din vagaunile intunecate, transpirate, rectale si au dat navala afara, la vedere, spanzurandu-se de balcoane, clipind jenant in reclame pe site-uri, stanjenindu-te cand dai pagina ziarului, barandu-ti vizual calea la metrou, in autobuz, la televizor, acei hemorozauri care au cotropit capitala, media, spatiul public.
Mi se pare jenanta atata reclama la o clinica sau doua, o insistenta care te hartuieste atat in senzatie, cat si in reprezentare. Oriunde ti-ar fi gandurile sau pe ce te-ai concentra in acel moment … tzac … hemoroizi … pac … anus.
PS – in caz ca ai ajuns la aceasta pagina dand pe atoategasitorul Google – “hemoroizi” sau “hemoroizi tratament”, atunci da o tura pana in bucatarie, umple o sticla de 2 l cu apa si imbata-ti zilnic hemoroizii din tine cu ea. Efectul va fi sigur in cateva saptamani sau cel putin asa sustine mama. Cum adica cine-i maica-mea? Maica-mea e farmacista, baaaa?
gata si cu timbildingu … 1 sedinta cu prezentare, 2 sedinte de betie, 2 sedinte de dans nebun, concurs, mancat, dormit intr-un hotel cocotat pe la 1700 m.
secvente memorabile:
- normal ca am nimerit la masa cu tipa Mi-e-Rau de la moden … ocazie cu care am aflat ca: mananc numai pui, ceva mazare, morcovi, putin peste, nu suport carnea de miel pentru ca mi-e rau numa cand il miros, nu, nu am nici un viciu, dar fata, tu iti dai seama ca au trecut trei zile fara sa calc in vreun magazin de haine … mi-e rau! sosul asta e chiar naspa, nu beau suc, apa plata nu aveti? mi-e rau … (moment in care apare urmatorul platou urmat de ospatar care-l depune frumos in fata ei) … mi-e rau … MIEL!!!!!!!!!! mi-e rau!! luati-l de aici! cum miroase! iaaaaach! groh … (trece socul, se dezverzeste la fata, moment in care apare ultimul platou urmat indeaproape de ospatar, care-l depune frumos in fata ei) … IEPURE?????????? MI-E RAUUUUUU!!! Problema mea e ca nu mai lesina odata. Oare daca-i puneam o suzeta la sticla aia de apa plata ma lasa in pace macar juma de ora?
- se pare ca la inaltime memoria mea se vacuumizeaza ca la o punga de alune, in lipsa de spatiu, imaginile se stocheaza peste cele dinainte, iesind un hibrid de amintire in dimensiuni temporale diferite. In camera mi-am inchis telefonul si l-am pus pe masa ca sa nu-l mai car dupa mine. Cand sa plec, telefonul nu mai era pe masa. Hmmm. Intreb la receptie politicos daca s-a gasit vreun telefon, spun ca mi-a disparut, ca ultima amintire e cu el pe masa, m-au asigurat ca daca-l gasesc imi dau de stire si ca personalul e educat, nu face de astea. Nici nu credeam ca mi l-au furat. Bun. Dupa acest mic spectacol, ajung acasa si intru in camera. Pe birou, un colt de birou care semana perfect cu cel de la hotel, era telefonul meu, pe care l-am inchis ca sa nu-l mai car dupa mine. Jena. Si totusi de ce mi-e jena? Totusi mi-e jena de alterarea memoriei mele, de imperfectiunea ei, de scaparea ei de individualitate, de nesubordonare la loc comanda mea.
mi-e somn acum, mai revin maine cu altele, mai trebuie sa notez doar ca dupa ce am coborat de la 1700 ca un avion in picaj timp de sase ore, experiente fizice de centrifuga stomacului, ciclicitatea desfundat-infundat timpane, de ne-a venit la toti rau in masina, mai putin tipa cu mi-e rau … am ajuns in Bucuresti. In drum spre casa, asteptand la semafor mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Verde! Masa umana din fata mea se misca. Toti la fel. Negri, gri-inchisi, albastru-inchisi treceau funeral zebra. Vine iarna! Anotimpul gecilor inchise la culoare, mari, informe, inestetice. Dezolant. Eram singura persoana din 20 cu geaca de culoare deschisa, crem.
deci, nu vreau sa ma duc in team building … nu am mai fost pana acum, mi se pare sinistra combinatia cu oamenii aia si aiurea sa pierd doo zile pi dijeaba.
Cum ar fi sa trebuiasca sa socializez cu fetele de la monden? Primul scenariu care mi-a venit. Nu prea am ce hilizi cu ele – una imi raspunde “mi-e rau” la toate, iar la o gluma decenta pareaza in lipsa cu “sa nu exageram”, una rumega greuuuu informatia, pasand-o lenes dintr-o emisfera in cealalta, iesindu-i pe ochi truda bovina, una e exagerat de narcisista si obositoare – aia de se imbraca de te doare mintea – si mai ramane sefa acestei cete de braindead, o batrana stafida sclifosita, pe care o ocolesc pe cat posibil.
M-am enervat. Orice departament as lua ma ia cu fiori – frivoli, gugugaga toata ziua, fara umor. La ptd cred ca as gasi totusi cu cine sa schimb o vorba … doua. Poate nimeresc cu Bob si Mih. De Coditza nici nu se pune vorba, e cu cealalta tura. Ooooooof.
Care-i ideea acestor sezatori corporatiste? Oameni de 20 – 50 de ani jucand flori-fete sau baieti, cantand frer du jaca impreuna, de-abia asteptand momentul sa se imbete sa spuna la toti cine este el si ce crede despre toti idiotii care-l inconjoara in birou, dimineata cerandu-si jenat scuze.
