baba, gandacii si metroul

Cum e sa iei metroul, sa te asezi si sa-ti scoti cartea, sa citesti in tihna, iar la urmatoarea statie, o baba cu mot alb in cap si geaca rosie de ploaie, sa se aseze langa tine, sa-si scoata andrelele si mosorul dintr-o imensa geanta alba, uzata, mirosind a musama uda si sa inceapa sa impleteasca? Interesant a-ti spune. Dar daca la un moment dat, cand baba isi mai infasoara niste lanitza albastra pe degetul chircit, din geanta incep sa iasa gandaci de bucatarie si sa alerge in toate partile, pe geaca ei rosie, pe impletitura ei albastra si apoi sa se indrepte in viteza spre tine? C’est l’hallu totale!

pentru weekend

trei propuneri pentru voi:

ascultati melodia asta, delectati-va cu video-ul:

si

uitati-va la Ospatul lui Babette (Babettes Gæstebud / Babette^s Feast) – un film danez superb, hranitor spiritual. Si va spun si eu ca intr-adevar  “Un artist nu se plictiseste niciodata“.

si

un vin alb, care merge cu tot acest festin

napasta

mi-am pierdut cardul

ma simt flasca si vulnerabila, parca sunt in chiloti intr-o intersectie. Un orizont fara bani, fara protectie, orice mastodont poate sa ma calce, iar eu nu am bani sa-mi platesc teleportarea in spatiul meu comod, asigurat.

acum cateva zile mi-am uitat caciula preferata – mov cu doua flori crosetate intr-o parte, pe bancheta din spate a taxiului, dupa ce pe parcursul drumului, monologul taximetristului s-a finalizat cu regretul ca nu are o caciula ca lumea, pe frigul asta … acum are … presupun ca florile vor fi sacrificate in numele potrivelii lui masculine

dar cardul? cum imi mai iau eu caciula mov cu doua flori crosetate intr-o parte sau orice fel de caciula? … o sa mor in chinurile frigului, gheata se va asterne pe frunte si pe fata, parul se va transforma in turturi prelungi, capul o sa mi se ingreuneze, o sa trosneasca si o sa cada pe trotuar … fara caciula … fara card

zuza in 2008

bine am revenit … la multi ani zuzesti … alea alea

Bilant de 2007? Cariera – ok, stres – maxim, sanatate – asa si-asa, iubire – dulce renuntare, prieteni – minus n, plus cativa valorosi, asta e … on marche

 

rosu??? verde!!!

mi-am zis ca daca 2007 a fost anul carierei de nisip, anul 2008 sa fie unul cu un strop de rendezvous sau mai stiu eu ce, asa ca am purces si am dat curs datingului cu Semafor, asa-i porecla, bat-o vina … sau vinul

imi da telefon Semafor: nu am gasit strada, sunt undeva in fata la o biserica, Citroen, argintiu, etc … in traducere feminino-exagerata: biserica-caleasca-mire-rochie-inele, insa in traducere proprie: gaseste masina argintie, creste level (Oare Citroen e vreun indiciu relevant? Hmm, nu cred, argintiul trebuie sa fie indiciul principal, restul e deruta!).

Tzup-tzup pe strada – hmm, masina argintie, masina argintie. Depistez masina argintie – 5 puncte. In spatele parbrizului aburit – un nene … ahaaaa – 5 puncte. Mandra de simtul meu orientativ de care multi s-au indoit, ajung la masina – 1 pct, o deschid – 1 pct, intru – 1 pct, ma asez – 1 pct, imi arunc parul blond intr-o parte si ma uit fermecator – 100 pct, in ochii … unui necunoscut – 0 pct = retard dead. Intreb, blocata pe intrebare: Semafor? Imi zambeste negativ. Draci, nu din nou. Ies grabita din masina, scuze, scuuuuze, ma intorc, scuuuuuuuuuuze, am gresit, v-am confundat, imi cer scuze. Tipul, revenit din uimirea invadarii propriului spatiu de catre o nebuna care cauta semafoare la el in masina, zambeste dulce si ma intreaba suav-amuzat: Astepti pe altcineva? Deci, revenire in forta, 1000 pct la varianta demo.

how to worship a poponetz

totul a pornit de la cantina … invartind fara chef mancarea in farfurie si ascultand oarecum plictisita n-comentariile celor doi parteneri de cantina, alex si coditza, legate de fundurile proletaritzelor infometate … scap furculitza si casc felinic ochii … cel mai sexy, tzantzosh, jucaush, yummmy fund masculin vazut vreodata se legana la 3 m in fata mea … Poponetz … incep sa torc de placere vizuala … colegii mei incep sa se tavaleasca de ras … cumva reusisem sa scap cateva epitete, gen tzantzosh si jucaush, pe care au avut grija sa mi le repete cinic de cate ori au avut ocazia

cam asa se intampla: un coleg poate sa faca iabadabaduuuuu-te drac, ce fund poa sa aibaaaa aiaaaaa, ptz-ptz-ptz, ce infipta-n … sta, ah ce-as … buf bufni-o putin, iar unei femei daca-i scapa un decent: “mamaaaa, ce fundulet tzantzosh si jucaus are alaaaa”, ramane in istoria firmei.

Culmea, saptamana trecuta, dupa ce am iesit de la metrou, l-am prins din urma pe Poponetz in 3 zile. Ultima oara n-am mai rezistat si m-am luat dupa el. Mersul hipnotic, privirea fixata acolo unde trebuie, respect distanta. La naiba, doi trecatori idioti tocmai s-au interpus minunatiei universale – bag zig-zag, depasire fortata pe dreapta-stanga. Poponetz intra in cladire – Zuza intra in cladire … Poponetz o ia la stanga si deschide usa – Zuza se impiedica de un ghiveci cu flori, o ia la stanga si deschide usa … Poponetz o ia de pe coridor la dreapta spre usa – Zuza accelereaza spre acea usa … Poponetz deschide usa si ii face loc Zuzei – Zuza franeaza brusc, prea tarziu, s-a bulucit ridicol pe usa … Poponetz zambeste strengareste si intreaba “Ma urmaresti cumva?” (voce sexy – sexy – sexy) – Zuza isi revine, chicoteste si tzopaie rusinata pe usa din spate.

Cuuuum dracuuu am putut sa …. iach …. revino-ti …. dar yummmy … nici un yummmy … stupid, stupid, stupid!!!!

Fisa de Poponetz: inalt, roscat (asta chiar e un roscat bun), alura englezeasca, comportament colonial, lejer imbracat, felinic in miscari, virilitate = ihaaa, corp = zeu … insa, aceste parti sunt secundare fata de fund = Big Bang

scormonind trecutul dai de furnici

Umblam prin mail, stergand unele, altele si am zis ia sa vad care e primul meu mail trimis de pe adresa asta. Era un mail trimis Anei in al doilea an de facultate. Am murit de ras, putin adaptat il pun si pe blog:

Iubi-lubi, trebuie sa-ti relatez scurt pe doi ultima gogoneatza a mea in incercarea de a ma adapta lumii: mi-am cumparat frigider.

Acu o luna, noaptea pe la 12, Zuza ta era in pivnitza unei cladiri darapanate, cu trei barbatzi necunoscutzi, cu fete de banditi, la ales de frigidere (din 4 magaoaie, 3 erau congelatoare, dar eu inca nu eram hotarata ce frigider sa aleg … hmmmm). Intr-un colt stingher, asteptandu-si farasul cu jaratec, zacea un Capatob 2, motor rusesc, inchidere cu maner (genul ala in care se inchideau copiii si nu mai ieseau) – 1 milion de lei. Dupa o targuiala sublima in acele conditii stranii am scos un 600mii. Oricum, vanzatorul s-a indragostit de mine. Anyway, dupa o juma’ de ora de mers cu masina, Capatobul era la mine, la etajul 4, dupa ce a stors 2 oameni. Aici vine partea picanta – l-am pus in priza … mergea … dar scotea un zgomot de parca pusesem un elicopter in priza si nu o martzoaga de frigider. L-am poreclit Grigore … merita.

Dupa 4 saptamani de nopti nedormite, Grigore al meu a luat foc si a decedat incet intr-un nor de fum negru, imputzindu-mi camera verde. Laur, colegul care mai trece pe la noi pentru a ma inspecta ce mai am nou de mancare, mi-a zis cu repros ca am ignorat potentialul lui Grigore, care pe langa a fi frigider, era si cuptor, iar acesta s-a sinucis. Cate fitzeeeee!

Morala: am ceva din gena lu bunica-mea la targuit.

Altceva:

Acu’ o saptamana mi-am inchis cheia in camera, iar colega era acasa la Piatra, sunt bine, cheia a venit cu trenul de 14:10 de la Piatra, a doua zi, iar eu mi-am petrecut noaptea la o petrecere cu betie in pijamale la Ramona acasa.

Acu 5 zile mi-am ales lucrarea de licenta cu pomposul nume standard – Bazinul hidrografic Ozana – studiu fizico-geografic – tararrraaaa.

Acu 3 zile m-a agatzat un blond turmentat (dupa ce am iesit de la petrecerea de Halloween, unde am insotit-o pe Cris a noastra). O intreaga situatie de comedie pura: ma trezesc cu tipu langa mine in timp ce imi asteptam taxiul. Baiatu iesise dintr-un restaurant si ma intreaba unde gaseste si el sa bea un suc. I-am sugerat sa faca putin cale intoarsa. Dupa care, a decis brusc ca eu ii sunt simpatica si ca vrea sa ma insoteasca in timp ce alergam de nebuna dupa taxiul parcat. Dupa mai multe replici simpatice, el mi-a platit taxiul, eu i-am dat numarul gresit, iar soferul m-a invitat la o cafea … pe bune.

Peste doua zile vine X. I know, but I just can’t help it … chiar am incercat … si chiar reusisem sa ma concentrez pe cursul asta de ghizi si sa uit de el, daaaar mi-a dat telefon din Noua Zeelanda si mi-a spus iubita de vreo 2 ori si ca mai sunt 20 de zile pana vine si sa ne intalnim, iar cand el si-a luat ramas bun, i-am spus ca nu ar trebui sa ne mai intalnim si i-am inchis fara sa vreau in timp ce el mai balmajea ceva, iar acu n-o sa stiu niciodata ce-a vrut sa spuna.

Destul pe data asta. Sa-mi scrii despre ce mai faci pentru ca prea a fost asurzitoare tacerea asta a ta de pana acum. M-am mai intalnit cu chitz-chitz a noastra si ma inteleg foarte bine cu ea, chiar aveam nevoie de ea aici, in Bucuresti, sa vorbim si alea-alea. Pacat ca e super ocupata si cateodata e tare trista. Hai gata, as vrea sa te vad si sa te aud. Mi-e un dor nebun de tine cateodata. Te iubesc si te pup.

si la mai cald

brrrr afara e frig, in casa e frig, mai frig decat frigul de afara sau e doar o impresie … oricum, mi-e frig sa ma uit pe geam, mi-e frig sa mananc, mi-e frig sa ies din pat, mi-e frig sa fac alea … le las pe maine

Diseara vine Ana de la Cluj si ne adunam la un vin fiert, deja simt aroma cuisoarelor, scortisoarei, piperului … un miam-miam oriental la caldurica caloriferelor Anei.

Ana cocheteaza cu statutul de veritabila colectionara de detergenti, perfecta aranjatoare de camari si o desavarsita curatatore de casa. Iar eu am devenit o nelipsita misionara in apartamentul ei, sambata seara, pentru a o convinge sa se reapuce de scris , sa-i reamintesc de talentul ei irosit din cauza unui nenorocit de trac, amestecat cu o mica scarba pentru vraistea, lumea, lipsa de directie din interiorul cenaclurilor si sezatorilor literare. Draga de ea.

Sper sa mai ajung sa-i spun si asta pana nu ne imbatam cu vinul ala fiert …

papusheeeeea

Langa sediul nostru e un santier, pe santier sunt doua macarale, niste gramezi de ceva imprejmuite de un gard, un ocean de namol – unde dispar ocazional cateva capete de angajati – si vreo suta de natarai al caror vocabular este format 25% din papusha, printeso, fa. Acest vocabular este, in majoritatea diminetilor, directionat catre prezenta mea grabita pe langa santierul cu natarai, aruncandu-le la schimb cateva injuraturi zdravene de amazoana blonda tzopaind prin namol.

Intr-una din seri insa, tot acest schimb de banalitati dintre mine si natarai s-a diversificat. Termin programul, trec oceanul de namol fara sa dispar ca alti angajati, si ajung sa dau coltul gardului natarailor. Insa, un natarau era acolo, statea cu spatele si facea pipi. Luat prin surprindere, s-a intors cu tot cu chestie spre mine, varsandu-si naduful in continuare. Ofticata ca nu pot sa trec il mustruluiesc: Aici ti-ai gasit sa te pisi, ma? Mi-a replicat dur: Doar nu vrei sa ma pis pe tine! Ofticata si indignata, regretam ca nu disparusem mai devreme ca ceilalti angajati in oceanul cu namol: Pai, du-te si te pisa in ograda ta acolo si lasa-ma sa trec naibii odata! UUUfaaaaaa.

Apropo de natarai, cel mai tare a fost la Sulina, unde muncitorii de-acolo ti se adresau dupa denumiri locale: Scrumbiutzo, Calutza mea de mare, Sireno. Asa mai merge, simti ca esti in vacanta, ca nu mai esti o simpla Papusha din Bucuresti, ci Afrodita din Sulina.

haos feminin

toamna, aiurimea, uitucenia si alte alea de-ale spiritului distrat sunt la cote maxime

Trecand peste faptul ca acu cateva zile am mers cu umbrela uitata deschisa prin pasajul de la Unirea, deranjata de privirile suspecte ale confratilor mei de metrou, trec la partea picanta a aventurilor prin acel pasaj:

de vreo trei ori am intrat in bara compostoarelor de bilete de la metrou pentru ca, evident, am uitat sa compostez biletul … concentrata pe diverse teme importante (oare mi se ridica fusta? maamaa, ce tip dragut!!! cum poate sa poarte tipa aia chestia aia??? oare ce volum de apa si care o fi fost sursa ei in atmosfera la vremea Potopului?) mergeam inainte, pana ma impiedicam dur de ceva si mai dur de era sa ajung pe partea cealalta intr-un morman de haine si par blond … bara compostorului de bilete … hmmm … ce-i asta? cand l-au montat astia? ieri era tot aici? ce fac oamenii aia? de ce baga hartia aia acolo care face tzac, dupa care iese? … hmmm … bara lor metalica se misca!!!

Imi trebuie cam 10 secunde sa-mi pun toate aceste intrebari tampe pentru a-mi repune realitatea in functiune de la stadiul primitv al Ogu pana la stadiul postmodern al Meu. Daca nu merge asa se poate si cu ajutorul unui domn plin de consideratie si de spirit matinal de toamna umeda: “Don’soara, va simtit bine? Stiti, aici nu e cu senzori, biletul care il aveti in mana trebuie compostat in cutiuta aia metalica. Pe Pamant, lucrurile merg putin mai greu, dar ne descurcam”.

melodie de toamna feminina: